Ei, dragii mei, a sosit acea perioadă a anului când le dăm în cap cu statistica tuturor celor care cred că România este miezul digitalului din lumea asta plus vreo două-trei universuri paralele.
Ar trebui să creăm niște tradiții. Vine un gigel și zice ceva despre educația sexuală în școli si cum pervertește sufletele pure de copchii? Pac, scoți studiul cu numărul fetelor sub 18 ani care au rămas însărcinate în România și îl bați cu el. Mai vine un pitpalac care zice că avem cel mai rapid internet din lume și cei mai bun programatori de pe partea întunecată a lunii, zbang un DESI în dinți și un bocanc în ficat.
Mai întâi să vedem cum stăteam anul trecut.
România are un punctaj global de 0,35 și se situează pe locul 28 dintre cele 28 de state membre ale UE.
Mai multe cifre mi-au atras atenția:
– 52% dintre persoanele cu vârste între 16-74 sunt utilizatori de internet. Media europeană – 76%
– 26% sunt alfabetizați digital, față de media europeană de 55%
– 78% dintre utilizatori folosesc rețelele de socializare, față de 63% media europeană și singurul loc de top
– 6.5% dintre companiile cu peste 10 angajați și care nu sunt din sectorul financiar folosesc Social Media, față de 18% media europeană
Și acum să vedem cum am evoluat într-un an. Adică nu am evoluat. Suntem tot pe locul 28 din 28. Și probabil ne mai scapă o gheară din când în când.
– 56% dintre persoanele cu vârste între 16-74 sunt utilizatori de internet. Media europeană – 79%, probabil au mai îmbătrânit cu un an copiii care anul trecut aveau 15 ani și nu erau băgați la statistică.
– 28% sunt alfabetizați digital, față de media europeană de 56%
– 76% dintre utilizatori folosesc rețelele de socializare, față de 63% media europeană și am ajuns pe locul 8
– 8% dintre companiile cu peste 10 angajați și care nu sunt din sectorul financiar folosesc Social Media, față de 20% media europeană
Iar la capitolul Servicii Publice Digitalizate suntem tot pe locul 28 din 28 cu un scor de 27% versus media europeană de 55%.
Puteți studia pe îndelete aici.
am deschis si frunzarit toate rapotarile de indicatori..SHIT! chiar si eu credeam din mituri ca suntem miezul…buna dimineata!
{quote} cel mai rapid internet din lume și cei mai bun programatori{quote}
1.
> Subscriptions to Fast Broadband 70% RO vs 37% EU avg.
Internetul e rapid. Faptul ca nu e folosit la scara la fel de larga e altceva.
2. “Cei mai buni” nu este acelasi lucru cu procentul din intreaga populatie, iar acest procent nu ii include pe cei plecati din tara.
Intre timp, IT&C-ul (1% din populatie) face mai multi bani la PIB-ul tarii [1] decat agricultura (~ o treime din populatie [2])
[1]: http://www.biziday.ro/2016/03/08/topul-vredniciei-in-cresterea-economiei/
[2]: http://www.zf.ro/eveniment/o-treime-din-populatia-ocupata-lucreaza-in-agricultura-la-fel-ca-in-anul-1980-13133308
Atit ca statistica asta e despre comportamentu’ de massa, in timp ce oamenii de-i citezi imaginar in captatio vorbesc despre comportamentu’ de elita.
Nu prea conteaza, din nici un punct de vedere, ce se intimpla in zona de la 20 la 80%. Aia primii doi din zece vor face cam tot — adaugind inca sase mai mult incurci decit ajuti.
Simt că nu ai citit articolul. Mai bagă o fisă