Mai aproape cu un telefon

În ultimele trei luni, cel mai bun prieten al meu, cel cu care vorbeam aproape zilnic la telefon, prieten de 10 ani, a plecat în Marea Britanie. Când a plecat mi-era teamă că nu vom mai comunica. Că o să ajungem să ne mai sunăm de sărbători, urmând ca după aceea să nu mai ne vorbim deloc, ca orice prietenie care se răcește.

Dar grație tehnologiei pe care se mai găsește careva să o demonizeze din când în când, ne vorbim aproape la fel de des ca atunci când era în țară, ba de multe ori îl aud mai bine din UK, decât îl auzeam din București.

Așadar, de fiecare dată când aud ce rea e tehnologia, cum ne îndepărtează, cum ne dezumanizează, mă gândesc că dacă nu aveam internet, oricum nu l-aș fi cunoscut pe cel mai bun prieten al meu, așa cum nu aș fi cunoscut alți oameni importanți din viața mea.

Tuturor celor care blamează pe Facebook (!) progresul tehnologic, ar trebui să le fie rupți epoleții în fața plutonului, să le fie luate telefoanele, laptopurile și tabletele și să fie relocați într-un loc unde au TV 2 ore pe seară, cărți și coli multe să poată scrie scrisori. Si un burețel cu care sa ude timbrele, să nu dea cu limba pe ele că nu e igienic.

Noi restul avem Skype, Facebook, Facetime, Whatsapp și Hangouts să putem discuta de oriunde. Și de pe budă dacă vrem. Și avem smartphoane! Să facem poze, să ne uităm pe net, să ne jucăm. Știți, sunt toate activitățile alea mișto pe care le poți faci cu un telefon, plus sexting.