Eu m-am născut cu câine în casă și toată viața am avut câine, mai puțin un an de așteptare între canishu v1 și canishu v2 și aceste 2 săptămâni de dureri de spate.
Prima mușcătură am primit-o la aproximativ un an, când cățelușa pe care o aveam atunci a ajuns la capătul puterilor și s-a decis că un colț mă va pune la punct. Mi s-a spus că de atunci nu am mai chinuit-o, de unde trag concluzia că a dedus corect.
Crescând într-un cartier de vile mulți dintre vecinii noștri aveau și un câine, iar până în ’90 – ’95 rasele cele mai comune erau: Caniche, Cocker Spaniel, Fox Terrier, Ciobănesc German, Doberman Pinscher și Dog German. Încet, odată cu apariția capitalismului, am văzut că aceste rase aproape au dispărut și acum avem: Pug, Bulldog francez sau englez, cunoscuții Pitbulli și Golden Retriever sau Labrador.
Dacă pe vremea lui Ceaușescu erai cool cu un dog german, care a propos costa o căruță de bani – 5000 lei, adică 2 salarii bune și oamenii făceau rate ca să își cumpere, acum beagle-ul e șef și stăpân al pet shop-urilor.
Canishu a devenit o raritate prin parcurile bucureștene, pierzându-se prin marea de Jack Russell, Pugs, Bichoni sau Westies. Nu știu dacă este bine sau nu, dar zilele astea am avut mult timp de reflecție și am remarcat schimbarea raselor în decor.
Sursa foto – shutterstock