Am primit cu ocazia Mărțișorului câteva produse de îngrijire, de la Optimashop. Am fost încântată (mai ales că erau prezentate frumos) și mi-am propus să încerc, în special, laptele hidratant cu apă termală Saint-Gervais Mont Blanc.

Trebuie să recunosc că a fost plăcut, este intens hidratant, calmant și are un efect de durată, chiar și pentru o piele uscată, cum este a mea. L-am folosit alternativ cu Fleboderm, o cremă gel care elimină edemele și estompează celulita. Pot spune doar că, după 12 ore de stat în cizme, picioarele mele, suferinde în unele zile și din cauza frigului, s-au simțit tratate regește, cu Fleboderm.

rivadis

Dar adevărata surpriză a fost apa termală Saint-Gervais Mont Blanc, un spray de la care, aparent, nu aștepți mare lucru. Greșit! Am folosit-o pentru a calma efectele diverselor mici accidente ce, la mine, apar frecvent, o gheruță de-a pisicii (doamna Jessica obișnuiește!), o mică arsură de la cuptor. E incredibil cât de rapid se vindecă rănile, dacă pulverizezi câțiva stropi, de două trei ori pe zi. Și are efect calmant după epilare, iar roșeața dispare imediat. Apa asta, parcă aduce răcoarea din Mont Blanc.

Este de departe produsul preferat, pe care aș vrea să-l am mereu prin preajmă, mai ales că urmează căldura, sper!

Răcoare din Mont Blanc
Tagged on:     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.