Este cartea care schimbă noțiunea de miez.
Omul pictat este o carte fantasy pe care nu aș fi citit-o dacă nu ar fi fost tema clubului de lectură Nemira de această lună. Chiar dacă la început nu mi-a plăcut, după ce am trecut de un anumit punct recunosc că m-a prins și am ajuns în acel moment în care îmi doream să se termine mai repede jobul ca să pot citi.
Povestea este simplă, avem o omenire post apocaliptică, unde oamenii sunt vânați de miezingi, niște creaturi demonice care apar din pământ odată cu lăsarea serii. Singura apărare a oamenilor în fața demonilor sunt niște glife care au puteri magice.
Autorul a reușit să creeze o lume fantastică ale cărei personaje sunt unidimensionale, fiecare fiind condus doar de un singur țel – să lupte cu miezingii sau să-şi păstreze virtutea intactă.
Până la urmă este o carte pe care aș recomanda-o mai ales pentru modul în care Brett reușește să îl țină pe cititor în priză. Cu greu poți relaționa cu personajele, mai ales că este extrem de previzibil cine este Omul pictat. Dar printr-o foarte bună dozare a informațiilor despre această lume aproape medievală, Brett te ține alături pe parcursul celor 600 de pagini.
Singurele mele nemulțumiri sunt legate de faptul că a lăsat o sumedenie de fire dezlegate, doar pentru a avea subiecte în următoarele volume ale trilogiei, care se pare că nu este trilogie, având în vedere că pregătește un al patrulea volum. Această obsesie a cărților ce se întind pe mai multe volume care apar cu o frecvență anuală mă obosește.