Câteva chestii despre pisici

Am aproape un an și 3 luni de relație cu Jessica și în acest timp am ajuns la o concluzie tristă. Cred că există două posibilități: fie pisica mea este fiica Iadului, probabil unul dintre cavalerii apocalipsei (sau toți la un loc!), fie toți stăpânii de pisici, cei care țipă că pisicile sunt bune și blânde suferă în masă de toxoplasmoză. În caz că nu știați s-a dovedit că toxoplasmoza este o boală provocată de un parazit care îți modifică comportamentul și te face să iubești pisicile. Cică din cauza ei există tănticile cu 7-8 pisici. Probabil d-asta sunt și așa de multe ONG-uri care te trec prin cele 12 munci ale lui Hercule, doar pentru a adopta o amărâtă de mâță. Dar despre asta voi povesti altcândva.

Totuși mă gândesc că posibilitatea ca pisica mea să se fi ridicat fix din fundul Iadului pare destul de mică, așadar mai rămâne cea de-a doua variantă. Așa cum marele Sherlock Holmes ne învăța when you have eliminated the impossible, whatever remains, however improbable, must be the truth e clar că vorbim de o psihoză în masă și că de fapt toate pisicile sunt niște monștri mici, tigrișori în miniatură, gândiți special pentru a ne oferi nimic și lua tot.

Jessica a reușit în ultima perioadă să îmi comită o serie de giumbușlucuri, doar așa de fun & games. Prima care mi-a făcut inima să stea pe loc a fost plimbarea prin pereți. Nu vă gândiți la teleportate, telekinezie sau fenomene poltergeist, doar a intrat în pereți. Da, blocul meu este construit pe structură de grinzi, grinzile exterioare, cele de care sunt prinși pereții exteriori au un spațiu între ele și perete în sine, știu asta de când am schimbat ferestrele cu termopane. Ei bine, în cămară există o gură de aerisire care îi permite accesul la grinzi și donșoara se tot duce pe acolo și se plimbă preț de 2 camere. Mi-a făcut asta de vreo 2-3 ori.

Într-o zi am găsit-o bălăngănindu-se în geamul dormitorului. Geamul era deschis în foarfecă și ea s-a gândit că ar putea încerca să iasă afară. Evident că nu i-a ieșit și că m-a zgâriat cât de mult a putut ea în încercarea mea de a o scoate.

Se urcă pe dulapuri, frigider și în capul meu. Fără absolut nicio jenă și fără a crede că ar fi ceva rău în asta.

La sfârșitul anului, în vacanța de sărbători am trimis-o în tabără la o prietenă cu pisică, acolo cu o zi înainte de a merge să o iau acasă a dărâmat plasma oamenilor.

Iar azi, cireasa de pe tort, a reușit într-un mod pe care nici acum nu îl pot cuprinde cu mintea, probabil că nu-s capabilă de big picture, ei bine, a reușit să îmi rupă țeava de apă caldă din bucătărie. Spre norocul meu și al vecinului de sub, ruptura a apărut înaintea robinetului de trecere și am putut stopa rapid inundația. Da, am putea spune că punctul unde s-a rupt țeava era deja slăbit, dar sincer? Ați mai auzit de pisică care să rupă o țeavă?

Alături de aceste bucurii, se comportă ca și cum eu sunt invitată aici și nu taman invers, iar stăpâna este ea și eu doar animalul care pune boabe în bol și apă în castron. Și pliculețe. Multe pliculețe. Și treaturi. Toate.

Spre exemplu, mâța mea consideră că absolut orice traseu din punctul A în punctul B trebuie să treacă musai prin poala punctul C, așa cum am dovedit într-un mod complet maiestuos în desenul de mai jos:

Și ar mai fi și altele, dar nu le mai țin minte, pentru că spre bucuria noastră creierul încearcă să șteargă memoriile negative.