Ieri seară am mers cu autobuzul fără a taxa. Obișnuită fiind să am abonament pe toate liniile, acum că nu mi-am luat pentru că nu îl folosesc, uit să taxez.
M-am plimbat în mod ilegal cu autobuzul prin București, două curse, 2.6 lei pe care RATB i-a pierdut din cauza mea. Ca mine au fost și alții. Aseară, dacă ar fi fost aglomerat autobuzul și nu ar fi avut aer condiționat, aș fi avut dreptul să comentez?
Aș fi fost ipocrită dacă aș fi shareuit articolul acesta de pe Hotnews? Dar dacă aș fi comentat că își bat joc de călători? Aceiași călători care nu taxează și se spală la fiecare echinocțiu?
Toți blamăm RATB-ul, uitând că o mare parte a problemei sunt călătorii. Avem pensionari care merg gratuit, avem 40% procentul celor care fraudează și noi suntem revoltați că autobuzele au tapițeriile rupte și sunt pline de jeg. De parcă acel jeg a crescut din aer, nu ține de călători.
Câte vome, coji de semințe și gume lipite de scaune ați văzut în autobuzele bucureștene? Cumva își închipuie vreunul dintre noi că acestea au fost puse de vrăjitoarea din Vest?
Dar încă mai ne închipuim că problema este doar a RATB-ului, iar noi suntem curați precum lacrima, curați și parfumați.
La un share pe facebook chiar spusesem că-s de acord ca amenzile pentru tapițeriile murdare și rupte să fie plătite din banii contribuabililor. Dar mi-am dat ulterior seama că e foarte posibil ce cei care le-au rupt să nu fi „contribuit” la bunul mers al RATB-ului…
(da, știu, sunt nașpa să comentez din alt oraș despre RATB )
Lucian, iti dau dreptate in privinta amenzilor respective (fiind abonat RATB pentru 8 luni consecutiv), insa ii dau dreptate si Corinei, problema nu este doar a regiei, ci si a noastra.
Eu nu am mai vazut tapiterie intr-un autobuz de cand au scos galbejitele alea de Ikarus. Acum nu stiu ce sa zic. Poate ne plimbam in autobuze diferite de vreo 17 ani incoace.
Căpitane, este evident că nu te-ai mai plimbat cu troleele bucureștene.
Deci termenul corect pentru articol era “troleu”. Că nu ai mers cu Citaro, ci cu troleul. Fără a valida, ceea ce nu e frumos.
În situația cu pricina era autobuzul. Mai precis 655 și 133, dar tot atât de bine ar fi putut fi un 86.
nu stiu exact dar gratuitatea pensionarilor nu e platita la regia de transport de primarie?
exact asa gandesc si eu. si daca imi dau seama ca nu mai am credit pe cardul ratb, cobor la o statie cu ghereta, pun credit si apoi termin calatoria cu un alt autobuz si constiinta impacata :)