FRUSTRÁRE (‹ frustra, după #fr.#) #s. f.# 1. Acţiunea de a frustra şi rezultatul ei. 2. (#PSIH.#, #SOCIOL.#) Stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacţie orientată spre un scop este contrariată sau când aspiraţiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situaţie.
Să ne uităm un pic în jurul nostru la ceea ce se întâmplă acum cu Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat și să luam 4 articole să le punem un pic în context.
Primul articol, unul de pe Business Insider în care ni se creionează Generația Z, doua articole foarte interesante despre experimentele pe care Facebook le face cu noi, unul la Petreanu și celălalt scris de Vlad Mixich și cel de-al patrulea despre cum era Bacul acum 12 ani, cam atunci când l-am absolvit și eu.
Dacă vă luați 5 minute să le citiți veți vedea că argumentația ce urmează să o expun are oareșce sâmbure de adevăr într-însa.
Problema pe care o avem în acest moment este că nu mai știm să internalizăm frustrarea, să o canalizăm și să ne folosim de ea pentru a deveni mai buni sau mai răi. Frustrarea este bună, dacă vezi că prietenul tău are o mașină mai mișto decât a ta, te va frustra, în situația în care iei frustrarea aceasta și o internalizezi faci ceva ca să ai și tu o mașină mai bună. Fie muncești mai mult, sau furi mai mult, acționezi pentru a rezolva problema. De asta am evoluat până unde suntem. Ne enerva că mirosea în peșteră a rahat, am făcut o oală în care îl depuneam gingaș, mai ales femeile și apoi îl aruncam undeva departe de intrarea în grotă. Așa am ajuns unde suntem, ne enervau chestii și găseam metode să ne ușurăm situația.
Însă în ultimii ani, am început să nu ne mai canalizăm frustarea. Luăm un 5 la mate pentru că suntem bâtă, nu e problema la noi, ci nebunul ăla de prof are ceva cu noi. Să mergem să-i spargem roata. Sau ne trimitem părinții să se certe cu el.
Nu mai acceptăm frustrarea ca pe un factor pozitiv în evoluția noastră, ci încercăm să o evităm cu strășnicie, folosind metode paleative. Când cel mai simplu este să accepți, băi cîcat! nu sunt suficient de bun. De data asta am dat-o-n bară.
Problema este în ograda părinților, m-aș risca să spun, pentru că nu acceptă eșecul odraslelor lor. Frustrarea de a avea niște copii normali este prea puternică și atunci, decât să accepte că doar atât au putut materialul lor genetic și educația pe care au oferit-o pe sponci, uitând complet că un șut în cur poate fi un pas înainte, încearcă să își menajeze copiii până la pensie. Scăpându-le din vedere că progeniturile lor, dacă nu se adaptează la frustrare nu vor reuși nimic în viață.
Ăștia micii sunt masă de manevră în viitoarele experimente sociale.
Bonus Karate Kid
Pingback:Pliculeț 3-în-1 cu fericire
Scuze pentru o intrebare stupida, dar cum intra articolul meu in logica postarii tale?
In ziua de azi suntem usor de manipulat si se aduna foarte repede frustrari pe care nu stim sa le canalizam creativ (pentru a evolua intelectual, economic, fizic samd). Corect. Adaugi la asta niste rezultate “neasteptate” la niste examene despre care ti se spune ca iti vor influenta viata si obtii o masa de oameni taman buna de manipulat.
In afara de studiul (lipsit de etica) facut de facebook exista si altele “cercetari” (de ex. <a href="http://www.plosone.org/article/info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pone.0069841#s3"asta) care spun cam acelasi lucru – retelele sociale pot avea un efect negativ asupra oamenilor. Desigur, efectele depind de personalitatea fiecaruia – si de cum se raporteaza la altii. Deci nu e o regula.
Dar ce treaba are BAC-ul meu cu mesajul articolului tau? Ok, recunosc ca sunt frustrat de faptul ca am facut alegeri proaste si mi se pare ca am irosit multe oportunitati.
Dar nu ii invinovatesc pe altii (parinti, colegi, statul sau mai stiu eu pe cine) pentru esecurile mele (si numai ale mele). De asemenea, nu incerc sa dau un exemplu de urmat – dar nici neaparat de blamat.
Nu am zis că ești frustrat, ci că frustrarea pe care ai resimțit-o te-a ajutat să mergi mai departe. Acum spre exemplu ești frustrat de alegerea ASE-ului și te-ai îndreptat spre alt domeniu.
Vezi că te citesc de suficientă vreme ca să știu despre ce vorbesc.
Nu mi-am considerat frustrarea vreodata demna de a fi data drept exemplu (fie pozitiv, fie negativ), de asta ma miram de rolul ei in articol :)
Adica nici nu mi-am canalizat frustrarea in a face chiar ceea ce as fi vrut (Medicina) – din multe motive -, dar nici nu o duc rau, sa fiu un frustrat blocat intr-o spirala a saraciei.
Ca o mica adaugare la articolul tau: postul meu de anul trecut in care descriu cum poti deveni un asistent medical (in care mentionez si faptul ca poti termina o postliceala fara diploma de BAC) are in ultimele 2 luni cateva zeci de hituri/saptamana cu “asistent medical fara BAC”. Adica unii adolescenti din generatiile actuale trec peste aceasta problema (picarea BAC-ului) si chiar incearca sa faca ceva.
Altii s-au declarat infranti inainte de examen si s-au interesat direct de alternative.
Problema e daca apoi chiar invata ceva sau nu in 3 ani. Pana acum… inclin sa cred ca nu.
Pe de alta parte, si anumite angajate din sistem (cu BAC si poate si cu cate o licenta luata la IDD pe la inceputul anilor 2000) nu stiu mai multe decat generatiile actuale. Si-si varsa frustrarile pe cine pot…
In schimb am vazut si asistente doar cu un amarat de liceu sanitar + 2 ani de echivalare la postliceala care erau “de manual” in comportament (profesional si nu numai).
Sper ca a iesit ceva inteligibil din ce vroiam sa zic :)
Din câte știam eu, până la finalizarea școlii, trebuie să îți iei și diploma de BAC.
Pe de altă parte sunt curioasă, pentru că am o prietenă care și ea face școala de asistenți, dacă colegii tăi toți au ajuns la această școală pentru că vor și văd un viitor în asta, sau au fost împinși de părinți.
Faptul că ai hituri la acel articol nu îți poate spune dacă acele afișari au fost făcute de copiii care își caută un drum în viață sau părinții lor care sunt disperați.
Și a ieșit bine :) se înțelege.
Asa stiam si eu.
Dar singura mentiune despre diploma de BAC am gasit-o in regulamentul OAMMR: “fara ea nu poti fi membru”. Teoretic, nu poti profesa daca nu esti membru OAMMR. Dar Certificatul de absolvire (si examenul) de postliceala se poate lua fara BAC, aparent.
Multi dintre colegi viseaza la joburi bine platite in afara. Altii vor sa aiba o diploma, orice fel de diploma. Altii au o ruda in sistem, se bazeaza pe gasirea unui job “pe viata”. Unii habar-n-au precis de ce fac scoala asta. Sunt si cativa care vin la scoala impinsi de parinti.
Se mai adauga si niste infirmiere/personal auxiliar din spitale care spera sa se reprofileze.
Fata de primul an de facultate de “pe vremea mea”, colegii, povestile lor si motivele alegerii scolii sunt mult diversificati…