Dar ce curajoasă sunteți

Astăzi, pentru că a fost echinocțiul și pentru că oficial am făcut trecerea de la  cizme la pantofi, m-am vestimentat cu o rochiță nu foarte scurtă si o pereche de pantofi suficient de înalți ca să îmi amintesc de ce îmi plac toacele.

Evident, dacă vremea a fost frumoasă, iar eu m-am declarat încântată, universul a trebuit să echilibreze balanța și mi-a bușit finalul zilei.

Mai întâi a fost șoferul de 133, care m-a văzut alergând înspre stație, m-a așteptat până am ajuns la 5 metri de mașină și abia atunci a închis ușile și-a călcat accelerația, felicitându-se, probabil, că a făcut-o pe proastă.

Apoi au urmat 20 de minute de așteptat alt autobuz, astfel încât am întârziat numa’ juma’ de oră la cursul de tango.

Ajunsă în sală, am remarcat, deloc mirată!, că transformasem un curs cu număr egal de fete și băieți sau followers și leaders, dacă doriți, într-unul cu o fumeie în plus. Vă las să ghiciți care.

Am acceptat carnea oferită și încercat pe cât am putut să recuperez, de parcă s-ar putea așa ceva, așteptând salvarea adusă de finalul cursului. Care a venit și care m-a trimis spre stația de 655.

Eh, cum stăteam eu în stație, am simțit cum se ivește cireașa de pe profiterol serii mele. Poate ar fi fost mai bine să spun bomboanele cip de pe coliva serii mele?

În stația de pe Pache, de la școala Iancului, încă mai există băncuță, pe care am obiceiul de a șade, precum băbuțele – picior peste picior – citindu-mi feedly-ul de pe tabletă.
Și cum citeam eu de ce generația Y face mai puțin sex, un Logan ușor tunat a oprit și o gașcă de băieți, vreo 6, au început dansul frumos al “știți cumva unde e strada muie intresecție cu cur?”

I-am privit cu milă (mint, era întuneric, eu sunt operată la ochi, am privit cu milă în zona în care intuiam că sunt) și le-am răspuns că nu îi pot ajuta, nu cunosc zona.

Și de acolo mai departe au început băieții cu oferte, cu detalii, cu cuvinte. Eu liniștită, citeam în continuare de ce generația Y nu mai face sex, când au coborât din maș Logan.

Am să mă opresc din povestire pentru o secundă, pentru a vă spune că în stație mai erau vreo 2-3 oameni, ba chiar când au oprit băieții, una dintre cucoane s-a dat doi pași mai acana.

Și cum coboară ei din Logan precum clownii la circ (sigur știți, modelul 1000 dintr-un Buggy), primul, ăla mai guraliv și nu întâmplător mai gras începe să-și desfacă cureaua pentru a-mi arăta probabil ceva ce mai văzuseră doar el și o proastă, căreia, putem intui că i se spune mă-sa.

În acel moment mi-am zis “iată Corina, azi poți în sfârșit să faci și tu un Vine, că nu degeaba ai instalat aplicația aia”, am azvârlit tableta în sacul căruia, în mod imbecil, îi spun poșetă și am scos cu o viteză incroyable telefonul.
Ca să vă dovedesc că știu ce e aia multitasking, făceam toate acestea în timp ce mă ridicam de pe băncuță și spuneam cu vocea-mi de privighetoare “Bine băieți, dacă tot vreți să îmi arătați ceva, stați să scot telefonul și facem o poză”
Moment în care au dispărut precum gândacii și am mai auzit doar scrâșnet de anvelope, că au plecat cu scârț.

După ce s-a dus fumul din jur și m-am oprit din râs, se întoarce cucoana ce vă zisesem că făcuse pași și îmi spune, privindu-mă serioasă “dar ce curajoasă sunteți, că ați văzut, eu m-am dat mai încolo”.

Alături de ea mai erau și vreo 2-3 dom indivizi, care la fel îmi admirau curajul, sau poate dresul, dracu’ știe.