Pe când eram în primară și stăteam pe strada Roma, pe Beller se găsea și gasește Bibioteca Ioan Slavici cu o super bibliotecară, Doamna Rădulescu, profă de Limba Română și de Limba Franceză.
Ei, pe vremea aceea, Coana Mare m-a dus să îmi facă și să își facă abonament la bibliotecă. Mie pentru povești nemuritoare și Coana Mare pentru orice. Și când zic orice, zic ORICE. De la Sandra Brown la Ayn Rand. Și bineînțeles, policier: Maigret, Poirot, Marple și San-Antonio.
Eu nu vă voi vorbi de primii, ci rămân la San-Antonio, de care m-am îndrăgostit de pe la 10 ani – citeam și eu din cărțile Coanei Mari, așa se face că în clasa a patra am citit prima și ultima carte de Sandra Brown.
Comisarul Sana este băiatul ăla șmecher care mai bine se face curcan, că oricum de rele tot se va ține și e de preferat să fie de partea noastră decât împotriva noastră. Mai mult este un zeu, pe stradă, în restaurant și în pat, Sana este ceea ce-și dorește orice femeie și câteodată chiar și unii bărbați.
Am citit cam tot ce am putut prinde scris de Frederic Dard, știu că a scris mai mult de 300 de romane, știu că a fost prieten cu Simenon și știu de ce numele lui San-Antonio se scrie cu cratimă.
Iar eu mă bucur sincer să văd că Editura Univers publică din nou cărțile lui Sana și mă bucur că îi pune pe cei din comunitatea Blogal Initiative să scrie în stilul comisarului. Nu vor reuși, dar măcar încearcă.