Arme de ucidere în masă

Am renunţat să urmăresc ce se petrece prin fashion acum vreo 2-3 ani. Mi-am dat seama că sunt prea retrogradă pentru avangardismul fluturat de către unii dintre creatori. Băi, undeva trebuie să tragem linia, eu am tras-o la rochiile din carne.

Zilele trecute în timp ce flenduream facebook-ul am dat peste un link către Vogue şi colecţia unui tip JW Anderson. O colecţie ravisantă, care propune culori vesele (maro, gri, negru) şi croiuri îndrăzneţe.

Privind colecţia îţi dai seama că personajul urăşte bărbaţii, ba nu, urăşte omenirea şi pune umărul la extincţia ei. Ce arme nucleare? Vezi un băiat d-ăsta pe stradă şi ţi se ofilesc ovarele instantaneu. De unde reproducţie? Că reptilianul din tine (creierul) ţipă “Nuuuu! Hai mai bine să îl omorâm!”.

La prima vedere, s-a trezit în mine instinctul matern şi mă gândeam că tot ce le trebuie acelor modeli este o farfurie de ciorbă, juma de pâine caldă şi o ceafă la grătar. Să mai prindă culoare în obraji.

Expresia “iubirea mea spelbă” mi-a fost distrusă pe vecie.