Acum vreo două săptămâni am adormit cu tableta întreagă și m-am trezit cu ea spartă. O frumusețe de spărtură, din care ieșeau cioburi mici, care se lipeau de buricul degetelor. Nici până acum nu știu cine e vinovatul: canișul, pisica sau dorsalul meu.

Când am văzut-o cum arăta, mi s-a strâns stomacul, m-a luat cu greață, aproape că-mi venea să plâng. Și ăsta-i lucru mare!

M-am uitat, m-am interesat, am auzit niște cifre astronomice – 1120 lei și aproape că renunțasem, doar că mi-am amintit că la un moment dat Cetin a avut o problemă asemănătoare și că am citit și pe blogul lui Vali ceva de genul.

Așa am aflat de Servicio, pe care i-am sunat ieri, să-i întreb dacă mă primesc la 6 seara în condițiile în care ei închid la 7. Mi-au spus că da și pe la 6 și 10 am ajuns, am lăsat odorul la reparat și m-am dus să beau o be cafea, la o câr cafenea din zonă, că trebuia să omor 40 de minute cât durează operația de schimbare a digitizer-ului.

Abia la ora 19.30 am luat-o înapoi, adică băieții au stat peste program pentru a-mi repara mie tabletusa, doar că atunci când m-am întors la cafenea pentru a termina cea de-a doua “cafea” am remarcat că Tabu’ nu mai avea în el simul. Am sunat și băieții mi-au spus că ei deja plecaseră, dar că îl vor trimite prin curier azi, dar ajunge mâine. Motiv pentru care le-am recomandat Tribul și iată că la ora 3 jumate azi mi-am primit și simul. Despre Tribul, într-un alt post, că se pare că am devenit fană.

Prețul pentru o tableta Galaxy Tab de 10.1 a fost de 300 lei schimbarea digitizerului și 50 lei montarea foliei (cu asta am problemă, e un pic mai mică decât tabletă!), să pun și cele 2 cafele la calcul? I-am întrebat și pentru o colegă care a trecut prin aceeași experiență traumatizantă cu iPhone-ul și scorul e același: 300 lei.

Pentru toți cei care au nevoie de o schimbare de display spart, apelați cu încredere! Și ca pont personal, lângă e Traffic Lounge unde cafeaua e 9.5 și Beck’su 8.5.

Servicio.ro
Program: Luni – Vineri 10 – 19
Adresa: B-dul. Burebista Nr. 3, Bucuresti
Telefon: 021-795.05.58
Mobil: 0749 788 859

Unde schimbi ecranul spart?
Tagged on:         

One thought on “Unde schimbi ecranul spart?

  • 13 January 2016 at 10:55
    Permalink

    Eu miam luat o tableta anul trecut UTOK 800 si din greaseal miam spart ecranul Spunetimi va rog in Suceava gasesc mai ieftin de reparat ecranul

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.