Locuiesc într-un bloc cu trei scări, pe numele lor A, B și, în mod complet neașteptat, C. Ca în orice poveste frumoasă, apartamentul în care îmi desfășor jumătate din existență este la scara C.
Pe undeva în istoria sa, acum vreo 5 – 6 ani, blocul nostru cu toate cele trei scări ale sale s-a decis că vrea sesiune de make-up și fiecare scară a depus o cerere pentru reabilitare.
A și B au învins și acum vreo lună au apărut niște schele pe spatele blocului, semn clar că vin băieții să dea cu maglavais, să se facă gigea matahala. C-u’ a rămas codaș, dar nu-i nimic, noi să fim sănătoși!
Of cors, băieții s-au apucat de treabă când deja venise vremea urâtă, fiindcă știm cu toții, cea mai bună perioadă pentru construcții este toamna, când plouă cu spume, să se lipească cum trebuie polistirenul care este pus pentru izolare.
Mă rog.
Alta era însă durerea mea în această dimineață, când i-am văzut pe acești doi neni paznici cum stau ei și păzesc șantierul. Apreciați măsuța de la IKEA, da?
Și tot din serialul Viața la scară avem programările pentru verificarea instalației de gaze a blocului, intervalul orar fiind unul de bun-simț: 16.30 – 17.30. Că pe Canishu‘ l-am învățat să deschidă uși și să lase necunoscuți în casă, cât timp sunt eu plecată la serviciu.
Bonus: ne-au dat drumu’ la căldură, dar caloriferele sunt călâi. Repartitoare avem că ne doare la șpiț.