Mi se pare normal ca după o lună în care nu am postat nimic pe blog, deși am o tonă de chestii de spus, articolul de azi să fie unul în care mă plâng de Fooda.ro.
Totul a pornit, ieri când ne-a venit ideea să comandăm ceva de-mbucat. Una dintre colegele mele văzuse pe Facebook ceva legat de fooda.ro și ne-am gândit că n-ar strica să testăm. The power of social media, cum s-ar zice.
Am comandat de pe siteul care arată tare bine, că doar bucătăresc cu imaginație și așteptam cu înfrigurare să vină comanda compusă din: fasole bătută, salată de vinete, ciorbiță de văcuță și clătite cu pui și ciuperci, bașca doi papanași.
Ca să-mi ocup mintea cu ceva am scris și pe facebook:
Și cam în timpul promis au sosit produsele, frumușel ambalate.
A urmat ceremonia de deschidere a ambalajelor și situația s-a fasolit. Fasolea molestată nu arăta ca în poză, dar nici nu mă așteptam să arate așa de fad, 2 linguri de fasole și-o linguriță de ceapă călită cu suc de roșii peste aruncate-ntr-o caserolă. Nici la capitolul gust nu m-a impresionat, dar știu că trebuie făcută pentru toate gusturile. Salata de vinete nu era rea, pufoasă, dar cu o linguriță mică de ceapă tocată pusă pe deasupra, și ceva negru în ea – bănuiesc că o codiță de vânâtă. Clătitele aveau buline de arsură pe ele, iar colegul care-și comandase ciorbița de văcuță, când mai avea trei linguri în castron a țipat “Uite și văcuța!”.
Dar de departe cei mai mișto au fost papanașii pe care i-ai fi putut folosi cu succes cu scopul de autoapărare. Poate ca box?
Așadar, nota 10 pentru prezentare pe site, dar haleala nu m-a dat pe spate și prețurile-s nițel cam piperate.