DietetikRar să scriu eu despre un site care îmi place, ba chiar în cei aproape 5 ani de blogging nu cred că am scris un asemenea articol. Dar trebuie să recunosc că în ultima vreme, de când m-am decis că musai-musai trebuie să revin la greutatea mea normală, am început să mă plimb pe siteurile de profil. Şi dintre toate, Dietetik.ro mi s-a părut cel mai ok, sigur şi pe acolo se mai găsesc prostioare, dar reţetele Otiliei Ignat sunt demenţiale. Am găsit atâtea reţete mişto, interesante şi cu puţine calorii, încât am ajuns să îmi fac meniul cu ajutorul lor.
Şi articolele scrise de Pietricel îmi plac tare şi mă întreb cât timp pierde ea ca să vină cu subiecte atât de interesante?
Iar frigiderul? De frigider m-am îndrăgostit. Păi, cum să nu-ţi placă o aplicaţie, d-asta micuţă, care îţi uşurează procesul de “eu ce mănânc diseară?”
Şi poate vă întrebaţi de ce m-am decis să scriu un asemenea articol? Pentru că dacă laşi deoparte traficul şi unicii şi bannerele, din când în când e bine să ţi se spună că faci un lucru bun. Tocmai de aceea vreau să le felicit pe Jeanette, Pietricel, Otilia şi toată echipa Dietetik.ro. Pentru că fac o treabă bună. Şi vreau să le mulţumesc, pentru că sunt alături de mine, nu?

Mulţumesc Dietetik.ro
Tagged on:         

7 thoughts on “Mulţumesc Dietetik.ro

  • Pingback:pietricel » Archive » Re:confortant

  • 22 February 2012 at 12:35
    Permalink

    Iti tin pumnii si iti mai recomand un site misto. Nu pt retete sau altele de genul, ci pt ca iti tine evidenta obiectivelor pe care ti le-ai impus, iti creeaza un program personalizat de miscare si o dieta de care trebuie sa tii cont pentru a le atinge si te pune in legatura si cu altii care incearca sa slabeasca http://www.myfitnesspal.com/

    Reply
    • 22 February 2012 at 13:08
      Permalink

      Carmen, MyFitnessPal, Noom şi Calorie Count sunt instalate pe telefonul de vreo 5-6 luni…

      Reply
  • 22 February 2012 at 12:42
    Permalink

    eu sunt fan Sparkpeople.com. bantui pe acolo din 2006 si am invatat ft multe. si comunitatea e super. iar pentru retete: sparkrecipes.com :) am cont pe dietetik dar dupa ce m-am invatat cu Spark parca nu am tragere la alte site-uri. cert e ca salivez la salatele celor de la dietetik

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.