AJME9FŞtiţi senzaţia aia dată de nişte unghii pe o tablă? Ei bine, unghiile pe tablă mă lasă rece, dar dacă aud metal pe dinţi – ai mei sau ai cuiva de la masă – mă apucă transpiraţiile reci.
Acesta este motivul pentru care nu prea am vizitat cabinetele stomatologice. Acesta si faptul ca nu am avut probleme. Fără dureri, fără nopţi pierdute, fără abcese şi fălci umflate. Nu ştiu ce-i aia durere de dinţi în afară de cele când mi-au crescut măselele de minte şi atunci aveam 12 – 13 ani, credeţi că mai îmi amintesc?

Dar pe principiul de ce ţi-e frică nu scapi, marţi am fost invitată alături de câţiva bloggeri (Anca Bundaru, Subiectiv, Chinezu, Roxana & Alex Lumea Mare Elena Cîrîc şi Doru Niciun Weekend Acasă Panaitescu)să vizităm clinica pentru copii Dentestet 4 kids & 4 teens 2.

Clar, mi s-a făcut dor instantaneu de copilărie şi mi-am promis să onorez leapşa primită de la Miruna, dar mai încolo. Acum vreau să vă spun că Dentestet 4 kids & 4 teens 2 este exact genul de clinică gândită pentru copii, să fie ei fericiţi cu spaţii de joacă, Wii, Playstation, inhalosedare, bucurii d-astea. Cum să nu-ţi placă să mergi la stomatolog?

După ce ne-am hlizit noi la masă, cu nişte ceai sau cafea în funcţie de preferinţă, ne-am aşezat pe scaunele de stomatolog şi am primit un detartaj. La mine rezultatul a fost interesant, 2 carii şi o măsea de minte la care pot renunţa, ceea ce şi intenţionez.

Şi cum am fost cuminte şi nu m-am agitat (prea mult!) în scaun, am primit un voucher de 200 de lei pentru cititorii de idaho. Tot ce trebuie să faceţi e să spuneţi că îl vreţi. Până luni când voi folosi random.org ca să aleg câştigătorul.

Şi dacă nu câştigaţi voucherul, vă puteţi înscrie la concursul cu premiul cel mare de 8000 euro, hai că mai aveţi doar 6 zile la dispoziţie!

PS: când vă ofer voucherul, dau şi o cafea sau ceai.
Bonus o poză cu Bhundhăreasa pe scaun.

Zâmbiţi, vă rog!
Tagged on:     

9 thoughts on “Zâmbiţi, vă rog!

  • 4 November 2010 at 14:43
    Permalink

    Multumim pt cuvintele frumoase. Ne bucuram tare mult ca ti-a placut la noi si te asteptam cu drag si cu alte ocazii, dar mai ales te asteptam sa participi si tu la Concursul pt un Zambet de 8.000 de Euro.

    Reply
  • Pingback:Tweets that mention Zâmbiţi, vă rog! | Idaho -- Topsy.com

  • 4 November 2010 at 15:43
    Permalink

    Numai bine ca ma asteapta multe lucrari la dinti, as prefera sa am si o a doua parere :D Me wants :D

    Reply
  • 4 November 2010 at 15:59
    Permalink

    Adica sa castig tortura in valoare de 200 de lei? Multumesc frumos, dar nuuuu. :D
    P.S. “Dentestet 4 kids & 4 teens 2” suna retardat de rau si deloc “cool”. Sau nu mai traim in Romania? Ori suntem romani, ori nu mai suntem. :))

    Reply
    • 8 November 2010 at 15:49
      Permalink

      Iubire, n-am priceput, te bag la concurs sau nu? Dacă vrei voucherul îmi trebe un mail valabil :)

      Reply
  • 7 November 2010 at 12:50
    Permalink

    heh, uite c-am gasit pretextul ca ies cu tine la cafea :D

    Reply
  • 7 November 2010 at 13:11
    Permalink

    I want. Ca dentistul meu de la parter ma tot refuza cu detartrajul de vreo 2 ani. Si vreau si eu la dentisti de copii, ca oricum restul operatiunilor nu sunt prea placute :D

    Reply
  • 9 November 2010 at 01:57
    Permalink

    Eu mi-as dori voucherul ca sa il dau surorii mele. O deranjeaza foarte tare de doua zile o masea si maine vroiam sa ma interesez si sa sun pentru o programare la dentist. Si tocmai ti-am citit postul:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.