Dragă Pisi, mersi!

Dragă Pisi cu cămaşa indigo, mulţumesc. Sincer.

Vreau să îţi spun că în ultima lună am fost un pic cam deprimată, ba chiar am plâns citind un articol frumos. Am bocit din iunie până acum cât n-am bocit o viaţă întreagă. Şi nu eram mulţumită de nimic din viaţa mea, Pisi.

Eu nu sunt aşa Pisi, ba chiar sunt genul de persoană nedeprimată, ca să zic aşa, pentru că nu ştiu ce cuvânt m-ar descrie mai bine.
Dar dragă Pisi, când te-am văzut cum trăgeai din ţigara aia cu nesaţ (ştii că acum e trendy să te laşi de fumat? numa’ zic!) şi cum stăteai tu aşa, ţanţoş, doar pentru că nişte puştoaice de gimnaziu au chicotit văzându-te, ei bine, uitându-mă la tine mi-a trecut depresia instantaneu.
Bine, să ştii că încă sunt nemulţumită de viaţă mea, din multe puncte de vedere şi presupun că multe nu vor putea fi modificate prea uşor, dar dragă Pisi, m-ai făcut să văd viaţa altfel. M-ai făcut să-mi dau seama ce trist ar fi fost să-mi judec existenţa după nişte standarde greşite.

Miau, Pisi, miau!