Alături de nebuni

deea aceasta mi-a venit de ceva vreme, dar am avut nevoie de un imbold pentru a scrie despre asta.

Primul care m-a făcut să mă gândesc a fost Mihai Sturzu, care a spus în prezentarea sa de la Optimism 2010 că Bucureştiul este o enclavă. Apoi, ieri urmărind discuţia purtată de Alex Negrea şi una dintre “cititoarele” sale mi-am dat seama că noi suntem un grup restâns. Ce au cei doi de împărţit nu mă interesează, ci doar câteva dintre frazele domnişoarei Deea mi-au atras atenţia:

Lecturi urbane cand vezi pe tot internetul si in viata de zi cu zi tineri total agramati? Un copil de 14 ani crezi ca stie ce inseamna soupnights? Se duce la film? Adica va da banii pe un film pe care il are deja salvat de pe vreun tracker? Plimbari prin parcuri? Si ce va discuta in timpul asta? Ce level a facut la nu stiu ce joc?
TU nu intelegi o chestie simpla. Ceea ce spui se rezuma doar la un grup restrans de oameni. Pot fi 10.000 sau 100.000 care fac ce zici tu, dar cand stai si te uiti in jurul tau vei vedea ca majoritatea tinerilor si-au pierdut adolescenta din cauza calculatorului si a internetului. Vorbim aici de cifre care le depasesc cu mult pe cele ale persoanelor ce stiu cum arata un parc.

Asta consideră distinsa domnişoară.

În ultima perioadă, m-am lovit de acest adevăr. M-am lovit de faptul că trăiesc într-un cerc închis în care nu am de a face cu realităţile rromâniei, pentru că prietenii mei nu sunt aşa. Oamenii care mă înconjoară sunt oameni deschişi, oameni inteligenţi, de la care am ce învăţa şi cu care am ce discuta.
Suntem o mână de oameni, ne cunoaştem între noi, ne întâlnim şi bem o bere pe marginea drumului la un BikeWalk, vindem o supă pentru un spital de copii, strângem mii de euro pentru alt spital sau salvăm vieţi.

Anul trecut când m-am implicat în proiectul Soup Nights, am avut ocazia să o cunosc pe Dna Dr. Mihaela Enescu de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” iar dumneai îmi spunea cât de mult ne admiră pe Tara şi noi pentru că încercăm să facem ceva. Este adevărat, în septembrie nu am strâns o căruţă de bani, dar pe lângă cei din cercul nostru am mai atins şi mulţi alţi oameni. Bunici şi nepoţi, părinţi şi copii au venit şi au mâncat o supă pentru spital. Nu au fost zeci de mii de oameni, dar au fost măcar 1000.

Şi cred că atât îţi trebuie pentru a începe o schimbare, doar o mână de oameni care vor să facă mai mult decăt să stea şi să cârcotească.
Mă bucur că există idealişti precum Adrian Ciubotaru, Tara Duveanu sau zânele. Pentru că aceşti nebuni contează mai mult decât cei care-şi pun palma-n fund şi spun că suntem doar câţiva rupţi de realitate.
Vedeţi că prefer să folosesc persoana I-a la plural, pentru că vreau să mă includ în gaşca asta de nebuni. Prefer compania nebunilor, decât pe cea a restului. Şi ştiu că îi putem schimba şi pe ceilalţi pentru că spiritul civic este o boală care se ia uşor.