Magheru invadat

Eu am crescut in cartierul Dorobanti. Din 1984 pana in 1999 acolo mi-am facut veacul – cum se spune. Tin minte cum ma plimbam prin cartierul plin de “fostulesti”, dar si de securisti. Asa se face ca am avut vecini ca nora lui Iorga, fiica lui Zeno Vancea, dar si fosti spioni sovietici. De la toti am avut de invatat ceva si sigur mi-au colorat viata!
In perioada comunista, Dorobantiul era zona usor militarizata, datorita tuturor ambasadelor, care aveau sediul in zona. Trebuia sa traversezi, sa nu te uiti urat, sa vorbesti frumos. Tin minte si acum vorba aceea: “peretii au urechi!”.
In fata fiecarei ambasade, trebuia sa fie o ghereta mica urata si scorojita, in care stateau de planton bietii baieti veniti sa faca armata. Acele gherete au ramas atat de vii in memoria mea si atat de strans legate de copilaria in Dorobanti, incat ieri cand am ajuns si eu dupa cateva luni in zona Magheru am ramas uimita de numarul de casute albe pe care le-am vazut.

Arata exact ca gheretele ambasadelor, doar le lipseste baiatul trist cu o mitraliera atarnata pe umar.
Nu-mi place ce au facut cu Magherul nostru acum, imi dau seama ca au pus toate acele minibuticuri ca sa nu mai stea lumea cu mesele intinse pe trotuar, insa arata atat de deprimant si de inghesuit. As prefera ca trotuarele sa ramana pentru pietoni.