Tot am văzut pe diferite bloguri cele două variante ale imnului turistic al României. Amândoua de prost gust. De fapt başcălia e băşcălie, poate fi de prost gust că tot râdem, dar originalul mogacian este jenant, penibil şi mă ruşinează peste limite.
Mai întai a apărut varianta aşa zisă funny a celor de la HappyFish, care s-au prezentat până acum ca o televiziune online inteligentă, cu videoclipul ăsta mi-au dovedit cam cât de inteligenţi sunt. Mersi frumos, avem o ţară “de căcat”, dar hai să facem ceva cu ea, s-o scuturăm de praf, nu să ne hlizim ca dobitocii şi să miştocărim aiurea.

După aceea a apărut şi un video despre care am crezut iniţial că este o altă başcălie proastă. Se pare că mă înşelam amarnic. Acela este adevăratul imn turistic românesc. Minunat! Ar fi fost de o mie de ori mai potrivită Ciocârlia sau orice altceva, până şî o manea cântată de Hadi Minune mi s-ar fi părut mai la locul ei decât lălăiala aceea din care nu se înţelege nimic pentru că corul are tot atât de multă dicţie în limba engleză cât are Hadi Minune (deşi el are ureche muzicală berechet). Mă întreb câţi bani i-or fi intrat Dlui Moga în cont pentru această piesă minunată, care se numeşte “imnul turistic românesc”.

Am urmărit şi eu cu interes acţiunile dnei ministru şi la fel ca restul oamenilor ce lucrează in turism, mi-am dat seama că avem de a face cu o mană de praf aruncată in ochii electoratului. Elenita dă impresia că se agită, face ceva. De fapt, aruncă banii statului pe prostii, prostii costisitoare.
Şi nu, doamna ministru, nu consider turismul ecumenic fiind viitorul turismului românesc. Ştiu că vă gândeaţi să vă puneţi bine cu preafericitul şi toată şleahta lui de profitori doar pentru voturile babelor ce fac sute de mătănii, însă banii noştri ar trebui să fie investiţi în alte proiecte, mai importante pentru turism.

(Cu cât ascult originalul mai mult cu atât mi se pare mai lipsit de acorduri, parcă ar fi nişte bocete pe marginea unei gropi, geniul mogacian este în plină vervă!)

Imnul turistic al României – penibil
Tagged on:     

11 thoughts on “Imnul turistic al României – penibil

  • 1 May 2009 at 11:23
    Permalink

    multam de comment. misto si articolul tau pe aceasta tema. pe blogul meu, la “despre gabriel predescu” poti vedea al cui este blogul si cine sunt eu. in arhiva mea o sa gasesti articole referitoare la cine sunt, cu ce ma ocup si altele. bafta!

    Reply
    • 1 May 2009 at 14:12
      Permalink

      Dar ştiu cine eşti, ce lucrezi, unde, ba chiar am şi lucrat împreună! :)

      Reply
  • 1 May 2009 at 19:11
    Permalink

    scuze…eram grabit. nu mai stiu exact unde a scris…caut si iti dau de veste. lucram?!

    Reply
  • 1 May 2009 at 19:15
    Permalink

    atat de aiurit sunt ca nu am citit tot… scuze. am o zi groaznica.acum stiu.am lucrat impreuna pe cateva grupuri…din cate imi aduc aminte.sper sa mai lucram. nu imi aduc aminte exact.nu ne-am intalnit la targul de anul asta de primavara/vara??

    Reply
  • 3 May 2009 at 00:22
    Permalink

    Sunt socata si dezgustata.. am senzatia ca cineva isi bate jos de noi rau de tot… pe fata!!.. dupa 8 ani in turism… 3 hoteluri si o agentie de turism… dupa studii indelungate ..in marketing.. master in turism.. cursuri THR, IATA.. Amadeus.. dupa ce am calatorit in mai mult de 13 tari…. cred ca am dreptul sa spun raspicat:.”IMNUL ASTA ESTE O PORCARIE ATAT DE MARE.. INCAT AM SENZATIA CA DNA MINISTRU ESTE DE FAPT UN DUSMAN AL TURISMULUI.. SI TREBUIE CONTRACARATA CUMVA… PENTRU CA NOUA.. CELOR PASIONATI DE TURISM… NE CAM PUNE BETE IN ROATE!!”

    Reply
  • 3 May 2009 at 13:52
    Permalink

    nu numai ca ne puen bete in roate…mie unul imi e rusine. si imi pare rau ca tot ce e frumos se transforma in politica si voturi…

    Reply
  • 3 May 2009 at 14:04
    Permalink

    politica.. voturi..si cash in buzunarele lor.. pentru ca mi-e imposibil sa inteleg cum un videoclip atat de prost a costat atat de mult..

    Reply
  • 3 May 2009 at 19:57
    Permalink

    Asta este, totul se rezumă la electorat, iar noi nu contam. “Uite-o domne, ce se lupta pentru turismu’ nostru, straşnică femeie!”

    Reply
  • 4 May 2009 at 14:02
    Permalink

    asa cum am si scris…se lupta pentru ea insasi. nu pentru turism. pentru imaginea personala si cresterea cotei.cei care iti zic ca se lupta pentru turism, pun pariu ca sunt din cu totul alte domenii…

    Reply
  • 17 May 2009 at 19:58
    Permalink

    ‘imnul’ este o tampenie pe repeat, din pacate. cautati spoturile indiei pe youtube. alea sunt gandite…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.