Aluzii şi iluzii

Temă recurentă a blogului meu, semn că e o chestie care mă râcâie la modul grav, iar voi vorbi despre problemele de comunicare interumană.
Astăzi despre aluzii. În momentul în care aud cuvântul “aluzie” imediat voi alătura cuvântul “iluzie“. Presupun că se înţelege de ce fac această alăturare clară, din punctul meu de vedere cele două noţiuni având destul de multe noduri comune.

Nu înţeleg frica asta a oamenilor de a spune ceea ce gândesc, simt şi vor. Nimic nu e mai plăcut în viaţă decât să te duci la o persoană şi să îi spui: “Băi, eu nu te suport! E clar că ai calităţi, dar eu nu te suport!”. Te eliberează şi te face să te simţi bine cu tine însăţi. Bine, reciproca se poate aplica, dar până la urmă nu trebuie să te iubească toată lumea şi dacă nu te place d-aia n-ai tu pulovăr pe gât!

Dar nu vorbim acum despre asta, ci despre aluzii. Aş vrea să pot veni cu exemple punctuale, dar mi-e că prietenii mei mă vor întreba pe mail de ce sunt supărată şi care a mai reuşit performanţa de a mă călca pe bătătura aia nenorocită de la degetul mic, piciorul stâng. Iar acesta este doar un articol scris de plăcere, fără alte legături decât viaţa mea şi descărcările electrice din sinapsele proprii şi din dotare.

Dar să ne întoarcem la subiectul cu aluziile şi iluziile, fiindcă despre asta zisesem că scriu.
Sunt aluziile alea care încep prin învăluire şi nu îţi dai seama dacă ţi s-a cerut ceva ţie direct sau doar a fost exprimată o dorinţă aşa generală. Un exemplu bun ar fi cu femeia care începe să vorbească despre cum se duce ea la o petrecere şi cât de mult îi place o rochie de-a ta, sau orice altceva. Oare vrea să i-o dai? Oare doar îţi comunică că îi place. Să moară dracu’, nu am chef s-o împrumut! Şi chiar va trebui să i-o spun şi nu o să mă mai iubească şi la noapte nu voi mai dormi pe partea stângă!

Mai sunt aluziile alea sexuale, e ceva intre voi şi vă târcoliţi şi al dracu’ ghinion niciunul nu e destul de direct ca să se poată trece la treabă, oricare ar fi aceea că dacă e consensuală nu se numeşte perversiune! Sau unul e direct, dar îi e frică să nu rănească ceva sentimente sau orgolii şi ajungem într-un dans în jurul degetului, ne mirosim sub coadă şi până la urmă ne plictisim. Acum eu pot s-o zic p-aia dreaptă-n faţă, dar ştiu că majoritatea oamenilor nu prea înţeleg chestia asta cu sinceritatea. Şi uite cum intru şi eu în jocul aluziilor şi nici măcar nu-s profesionistă, că nu-mi plac şi sunt praf.

Şi după ce am stat si-am cujetat-o eu mi-aş dori să fim o rasă telepată, că ar fi mult mai mişto aşa. E adevărat toţi mincinoşii, escrocii şi piţile manipulatoare ar muri de foame, dar ce bine ar fi: cu ăla nu vorbesc că mă urăşte din motivele xyz că mi-a trimis o imagine mentală cu puncte şi subpuncte, cu ăla mă culc, uuu gudi! vrea şi el, yuck, dar nu aşa! Şi variaţiuni pe temă.

Şi da! Şi vorbesc cu mult “şi” că îmi place ‘şi”. E o conjuncţie aşa faină şi dacă eu am chef şi mie îmi place ce puteţi face voi? Şi pe deasupra chiar nu am pulovăr pe gât diseară şi orice are o limită numai cârnatul doo.