th fvday1Calendaristic, odata cu 14 februerie incepe una dintre cele mai mizerabile perioade din viata unui barbat, perioada pe care specialistii o numesc si Triunghiul Mortii: Valentine`s Day – 1 Martie – 8 Martie
(bine, daca gagica-ta sufera de ecumenism, felicitari, te-ai incaltat si cu Dragobetele).
Cele trei sarbatori ale mortii reprezinta sabatul negru al barbatului, care va fi nevoit sa participe, in tot acest timp, la ritualurile demonice de adorare a consoartei.
Triunghiul Mortii debuteaza cu sarbatoarea Sfintului Valentin, o zi in care barbatul executa un ceremonial pe linga care pina si dansul dracesc al broastelor riioase in fluieraturile copiilor morti nebotezati pare “Lacul Lebedelor”.
Chiar daca este o zi in care ar sta cu placere peste program, barbatul va trebui s-o stearga mai devreme, ca sa se poata inghesui alaturi de alti nefericiti in magazinele cu inimioare, mutunache si alte asemenea obiecte pagine de cult (pe care, ulterior, gagica-sa le va pune la vedere prin casa, ca sa aiba prietenii lui un motiv ca lumea sa faca misto de el cind vin in vizita). Inarmat cu aceasta prima dovada de iubire (se pare ca pina si Iisus obisnuia sa le daruiasca ucenicilor Sai ursuleti de plus si inimioare de ciocolata, ca sa le arate ca-i iubeste), barbatul va trece pe la tarabele de flori, unde va jertfi inca o parte din salariu. Insa partea cu adevarat grea abia acum incepe. Dupa ce depune aceste marunte ofrande la picioarele gagica-sii, barbatul va trebui sa suporte calvarul unei iesiri romantice in oras. Va fi o seara placuta, la finele careia va intelege cit de fortata era comparatia cu sabatul negru: in fond, Satan nu vrea de la tine decit sufletul, nu-ti face praf salariul si nici nu pretinde sa te plimbi cinci ore cu el prin parc daca-l iubesti.
Restul aici

Foarte Later Edit: la recomandarea Groparului pun si linkul (multumesc de informare, nu stiam ca e al Dlui cu pricina!)

Triunghiul mortii
Tagged on:

6 thoughts on “Triunghiul mortii

  • 25 February 2008 at 18:32
    Permalink

    Tare… asa este… eu aman “sabatul negru” cu 10 zile… n-am sarbatorit niciodata V-day si nici nu voi… iar prietena mea s-a conformat pe masura ce eu sarbatoresc ziua lui Dragobete. o sarbatoare ce o avem inca de pe vremea dacilor. Nu… :)… nu sufar d eecumenism… doar respect traditia. (ambele intelesuri ale cuvantului “respect”) :) nice blog…

    Reply
  • 28 February 2008 at 12:55
    Permalink

    Ca s-o spunem p-a dreapta…

    Vezi ca tecstu e a lu Julius Constantinescu din http://www.7plus.ro, si vezi ca daca vede ca ai preluat textul lui fara a da linkul, asa cum facu amica matale de pe 360, o sa faca asa cum face shefa mea cand vrea sa-mi arate cine sta deasupra! Adica urat va face.

    Pace p-afara.

    Reply
  • 2 March 2008 at 19:49
    Permalink

    Numa’ ghine, dau la nime’!

    (sa vezi numa pe mine ce m-o amenintatara Julica cu judecatile pe o faza similara, ca am fo nevoit dupe aia sa ma imprietenesc cu el ca sa-l potolesc!!!)

    Reply
  • 2 March 2008 at 19:54
    Permalink

    Deci claro ca ma grabii si finca ii weekend mintea mea ii somera in gandirea ei, finca vroiam sa zic ca “Numa’ ghine, rău la nime’!”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.