La inceputul unei relatii de orice fel (profesionala, amicala, amoroasa, etc) exista doua tipuri de oameni. Cei care desi ar vrea sa stie, nu pun intrebari, asteptand ca celalalt sa vina sa se destainuie si bineinteles cei care incep si pun intrebari, asa de-n-pulea, fara a se gandi ca poate celalalt n-are chef de rascolit rahatul.
Ma rog, ieri am avut ocazia sa cunosc un perfect prototip al celei de-a doua categorii. Cum l-am intalnit pe pulete? Simplu, de vreo doua saptamani merg la sala, la aerobic si baiatul de peste 30 de ani vine la sala, la aerobic! Sa-l vedeti ce-si antreneaza fesierii, impreuna cu gagicile, ceva nemaipomenit! Sa nu mai vorbim de abdomene, ca se plange ca o baba pe gropa fiului mort prematur de intoxicatie cu prostie si alcool. Si-ncepe personajul nostru si-o ia la intrebari pe antrenoare: “Si ce faci?”. Femeia ii raspunde ca e antrenoare de gimnastica. “Din ce generatie? De ce n-ai facut performanta?” Si femeia raspunde ca a avut un accident si nu a mai putut face performanta. La care ce intreaba tampelul: “Si nu ti-a parut rau?”
Acum vine intrebarea mea: cat de nesimtit sa fii sa intrebi asa ceva? E din aceasi categorie cu a Andreei Marin, care le intreaba pe babele planse cum e sa le moara baietii prematur de intoxicatie cu prostie si alcool. “E bine maica, e bine!”
Poate ca nu inteleg eu cum e corect, insa mie mi-era jena de lipsa lui de bun-simt, ma simteam partasa la incalcarea intimitatii unei persoane doar prin prezenta mea la acea ora, in acea sala, cu acel grobian. Nu pot pricepe cum unele persoane nu au fost inzestrate de la mama natura si tata ceisapteanideacasa cu un simt elementar al discretiei.
Si acum imi amintesc de toti romanasii nostrii care se uita pe vizor sa vada cine intra in casa la Georgeasca, toti care se uita pe geam in casele vecinilor sa vada ce rapire din serai si-au pus aia pe pe perete, toti cei care sar pe geam sa se uite daca aud vreo zarva pe strada si urmaresc de s-ar uita la stiri. ca sa nu mai vorbim d-aia care fac cu mana in spatele reporterilor si zambesc tamp in fata camerei, poate-poate ii vede Leana de la 7 si ii baga in seama.
Bleah, popor de cacat…

Indiscretia ca mod de viata
Tagged on:     

3 thoughts on “Indiscretia ca mod de viata

  • 24 January 2008 at 02:27
    Permalink

    Heh, am avut si eu ocazia ca cunosc cateva persoane din aceeasi categorie cu “puletele”…. Ba mai mult, am avut ocazia sa fiu luat la intrebari de unul.. Daca tot simt nevoia sa intrebe ceva, nu se pot resuma la “Cat e ceasul?”

    Reply
  • 24 January 2008 at 10:54
    Permalink

    aide ma, ce dracu, iti dai seama cat de ‘ampulea ar fi lumea asta fara oameni de genu’ ala?
    …si deci, ce faci? la ce sala te duci? da’ de ce te duci? ai nevoie? mult? putin? ce antrenament faci? cum? cu cine? si mai ales, dece? ai nevoie, a? aaaaa, hai recunoaste, ai nevoieeeeee…
    cius!

    Reply
  • 11 February 2008 at 19:47
    Permalink

    la ce sala te duci? eu de ceva timp ma tot cacai sa ma duc si gasesc decat overpriced sau in alte zone in care ajung foarte greu

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.